miercuri, 7 octombrie 2009

Copil norocos!


Mi-a placut atat de tare aceasta povestioara, care este si adevarata... priviti ce minunatie de fetita!

Cand Dumnezeu vrea...se intampla si in cele mai aprige conditii!
Valea Doftanei, 30 ianuarie 2007, ora 8.30. Intr-o casuta uitata de lume pe un varf de deal muntos, doua femei, mama si fiica, trebaluiesc in gospodarie.
Fiica, Claudia Oseaca, tocmai se intorsese acasa, dupa ce muncise mai multe luni pe post de camerista la Cabana Piatra Arsa. Nu avusese viata usoara acolo. Piatra Arsa e una dintre cabanele situate la cea mai mare altitudine din Muntii Carpati, la aproape 2.000 de metri, acolo unde caprele negre sunt la ele acasa. Cabana e si locul unde, in fiecare an, urca sportivi olimpici, aici fiind un complex de pregatire speciala la altitudine.
Claudia Oseaca lucrase in varf de munte impreuna cu Mariana, sora ei mai mica, Mary - cum ii spun cunoscutii, pe care o lasase mai departe la cabana, mezina dorind sa mai ramana o perioada la Piatra Arsa.
Dintr-odata, sunetul telefonului sparse linistea casutei din Valea Doftanei.
- Alo, Claudia, ce faci?, rasuna, la capatul celalalt al firului, o voce de femeie. Era Andreea, una dintre colegele ei cameriste de la cabana.
- Bine, acasa, ma pregateam sa plec la o vecina cu mama, raspunse tanara.
- Esti asezata? Daca nu, stai jos, te rog, pe un scaun sau pe pat…
- De ce?, intreba Claudia, ridicand vartos din sprancene.
- Mary a nascut o fetita!!!
Claudia amuti. Nu stia ce sa mai spuna. Dupa un moment de blocaj, gandurile incepura sa-i vina de-a valma. Apoi intrebarile. Cum Tocmai se despartise de Mary. Arata normal! Nu avea nici prieten, nici sot si nici vreo relatie. i parea cel putin la fel de neinsarcinata ca ea. Niciun pic de burta. Chiar sa nu fi observat! i chiar si asa, sa nu-i fi spus tocmai surorii ei! Nu, nu pot sa cred, nu e adevarat!, isi spuse ...continuarea aici

6 comentarii:

Unknown spunea...

Am citit povestea complet...m-au napadit lacrimile!

silvo spunea...

ers curioso, la vida sorprende muy a menudo, un abrazo

Ana-Maria spunea...

Eu am citit acum cateva ore...tot...dar n-am avut cuvinte sa comentez...nici nu as sti ce sa cmentez,chiar si acum...

Unknown spunea...

da.este o poveste impresionanta!

Anonim spunea...

În mod cert Dumnezeu a vrut ca acel copil să trăiască... Nu pot decît să mă bucur.

Numai bine.

Unknown spunea...

Multumesc pentru vizita!
Multumesc pentru ca scri!
Te voi citi cu mare drag de azi !